Legenda mărțișorului

Se povestește că odată, Soarele, a coborat pe pamant, luînd chip de fecior, și s-a dus în sat la horă… Prinzînd de veste, un zmeu, îl răpește din mulțime și îl închide într-o pivniță. Astfel, lumea a rămas fără soare: păsările nu mai cîntau, izvoarele nu mai susurau. Oamenii au  decis să elibereze Soarele, dar  să  înfrunți  zmeul însemna moartea sigură.

… dar, într-o zi, un fecior voinic și-a făcut curaj și a pornit spre palatul zmeului. A mers, el, drum lung cît trei anotimpuri: l-a prins pe rînd vara, toamna și iarna. Cam pe la sfarșitul iernii ajunge și feciorul nostru la palatul zmeului. Aici s-a dat o lupta ce a durat trei zile și trei nopți pînă cînd într-un final, sleit de puteri zmeul s-a prăbușit la pămînt și  Soarele s-a văzut eliberat.

S-a ridicat Soarele repede pe cer, păsprele și-au reînceput trilul. Feciorul nostru, însă, nu a mai apucat primavara, iar sîngele lui s-a scurs în zăpad albă odata cu ivirea ghioceilor. De atunci în memoria acestui voinic, tinerii impletesc doi ciucuri, unul alb și unul roșu și le dăruiesc celor iubiți…

Transilvania

Transilvania, al cărui nume deriva din latină și care, în traducere literară înseamnă țara dintre păduri; este situată în centrul României, fiind înconjurată de munții Carpați la Sud, Est și Vest. În prezent, Transilvania este divizată în 10 județe, pe o suprafață totală de 96. 837 kmp și are peste 4, 5 milioane de locuitori.

De-a lungul istoriei, pe lângă români, pe teritoriul Transilvaniei s-au așezat unguri, germani, secui, armeni, evrei, etc. Aceasta este și explicația pentru care arhitectura transilvană este un mozaic de stiluri, reprezentate astăzi de edificii civile, religioase și militare care îmbină caracteristicile diferitelor culturi și civilizații. Este etalată o paletă largă de viziuni și stiluri, formând un fascinant amestec românesc, gotic și neo-gotic, renascentist, baroc și cu elemente neo-bizantine.

Pentru călătorul interesat de vestigiile medievale bine conservate, Transilvania este, fară îndoială, o primă destinație cultural-turistică. În acest context, așezămintele săsești, țăranii și neguțătorii care au locuit în Transilvania între sec. XII-XX, au lăsat în urmă semne inconfundabile. Ei au pus bazele principalelor șapte cetăți medievale: Brașov, Sibiu, Sighișoara, Cluj-Napoca, Bistrița, Sebeș și Mediaș. Zidurile exterioare, turnurile, bastioanele, podurile, scările, străduțele înguste, piațetele, clădirile publice și civile, bisericile, erau ridicate în scopul protejării locuitorilor cetății, contra deselor asedii ale tătarilor și turcilor din Evul Mediu. Ca o modalitate efectivă de aparare, pe care o regăsim și în cadrul satelor, în localitățile săsești se utiliza fortificarea bisericilor, formulă arhitecturala care acum este considerată ca fiind unica în Europa. Deși, sașii au utilizat tehnici similare în cetățile medievale de pe întregul continent, aproximativ 200 de biserici țărănești fortificate în stil specific săsesc, au rezistat timpului și pot fi vizitate în Transilvania, fiind total diferite de celelalte. Această bogată diversitate se datorează locului în care au trăit, dar și talentului și priceperii lor de maeștri constructori, potențialului economic, necesității de aparare, precum și bunului gust. Mai mult, vizitatorii vor fi încântați să descopere că multe dintre aceste biserici mai oferă slujbe religioase sătenilor și că multe dintre aceste locuri mai păstrează în sine tainele vremii prin mituri și legende.

Legenda Corvinilor

 

Originea acestui nume nu este foarte clară, desi există mai multe teorii cu privire la  etimologia acestuia. Cea mai acceptată, face referire la latinescul „corvus”, care inseamna „corb”. Dealtfel, acest lucru este sustinut si de blazonului familiei  care reprezinta un corb cu un inel de aur în cioc.

Despre familia Huniade(de Hunedoara) se cunoaste faptul ca Iancu de Hunedoara era român iar sotia sa era de origini maghiare. Odata cu innobilarea regelui maghiar Matia Corvin era necesara in contextul epocii ascunderea originii românesti a acestuia. In acest sens a fost chemat lectorul italian Antonio Bonfini. Acesta insista asupra originii romane a acestuia: “Căci românii se trag din romani, ceea ce mărturiseşte până în timpul de-acum limba lor, care, deşi se afla în mijlocul unor neamuri barbare atât de felurite, nu a putut fi răpusă… Înecate sub valul de barbari, ele [coloniile şi legiunile romane din Dacia – n.n.] totuşi mai exală limba romană şi, ca să nu o părăsească nicidecum, se împotrivesc cu atâta îndârjire încât îi vezi că luptă nu atât pentru păstrarea neatinsă a vieţii cât a limbii”. Astfel, în octombrie 1486, apare De Corvine domus origine libellus (“Cartea despre originea Casei Corvineştilor”), în care se „demonstreaza” faptul că neamul regelui Matia Corvin provenea din familia lui Valerius Volusus sau Valerius Messala Corvinus .

Din acest moment o suita de legende se contureaza in jurul denumirii de Corvinus. Dintre acestea cea mai cunoscuta este aceea a corbului si inelul de aur. O alta varianta a legendei aparuta si in Anuarul Silezian, face referire la faptul ca insusi copilul (Ioan sau Iancu de Hunedoara) ar fi tras in corb, recuperandu-si astfel inelul. Varinantele acestei legende nu se opresc, insa, aici.  Se mai vorbeste si despre o alta varianta, conform careia Sigismund de Luxemburg ar fi fost chiar tatal copilului, iar inelul cu pecetea regala i-ar fi fost daruit de acesta Elisabetei, la nasterea copilului.Alţi istorici sunt de părere că blazonul a fost derivat de la una din moşiile familiei, numită Piatra Corbului (în maghiară Hollókő). Altă legendă spune că mama lui Matei a reuşit să-i trimită un mesaj cu un corb, pe vremea când acesta a fost închis la Praga (ceea ce explică motivul pentru care Serviciul Poştal maghiar a avut ca simbol un corb timp de mai bine de un secol).Alte teorii spun că, la fel ca şi şoimul pentru casa Árpád, corbul este o veche pasăre simbol. Acest blazon ar fi fost folosit de strămoşii regelui Matei cu mult timp înainte, ceea ce ar explica şi posibila origine cumana a familiei.

	Legenda corbului ne vorbeste despre trei frati: Radu, Mogos si Voicu, dintre care Voicu a intrat in garda regelui maghiar. Voicu isi lasase sotia, cu care avea si un copil mic, acasa si ii daduse un inel de aur. Odata ce a crescut mai mare baiatul, Ioan caci asa ii era numele copilului, impreuna cu mama si cu un frate al mamei saleau pornit la drum, sa-l caute pe Voicu la Buda (Budapesta). Pe drum s-au oprit la umbra unui copac sa se mai odihneasca.In timp ce Ioan se juca cu inelul de aur, un corb s-a repezit la el si l-a smuls. Trezit de tipetele baiatului, unchiul sau a pus mana pe arc si a tras in corb, recuperand astfel inelul de aur. Cei trei si-au continuat drumul la Buda, unde s-au intalnit cu Voicu.